Costul Fortei de Munca Creste , Efect al Politicii de Beneficii Salariale

Ziarul Financiar a publicat o scurtă analiză menită să explice cauzele creșterii costului forței de muncă, înregsitrat de Eurostat, ca recordul ultimilor trei ani. Datele de la Eurostat arată că trimestrul al doilea din acest an a fost unul record în ceea ce priveşte costul forţei de muncă din ultimii trei ani, în contextul în care de la finalul lui 2014 CAS a scăzut cu cinci puncte procentuale.

„Unul dintre motivele pentru care costul forţei de muncă a crescut în trimestrul II din acest an la 7,7% ar putea fi politica de beneficii salariale oferite de angajatorii de pe plan local. În perioada respectivă, multe companii oferă prime în funcţie de rezultatele din anul precedent şi mai trebuie luate în calcul şi primele care se oferă de Paşte, spre exemplu, şi care ajung la angajaţi în trimestrul II“, susţine Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară.

Mai mult, ea precizează că şi creşterea salariului minim brut pe economie începând din luna iulie a anului 2014 a majorat automat bugetul de salarii şi pentru alte categorii de angajaţi decât cea a persoanelor care nu aveau un venit mai mare de 900 de lei brut/lună (cât era înainte de majorarea de anul trecut). De atunci şi până în prezent, salariul a tot fost „ridicat“ automat prin hotărâri de guvern, ajungând la 1.050 de lei brut pe lună în luna iulie 2015. Iar suma primită de cei aproximativ 1,5 milioane de angajaţi plătiţi cu minimul pe economie ar urma să crească şi începând de anul viitor, când salariul minim va ajunge la 1.200 de lei brut pe lună. „O creştere cu două – trei procente a costurilor salariale de la un an la altul nu este o tragedie, însă reprezintă o cheltuială în plus care se simte la bugetul de HR“, adaugă Mirela Marinescu.