Putem să facem Payroll de Acasă? Absolut!
Lucrul de acasă poate fi un mod plăcut de a îți desfășura activitatea, iar trecerea rapidă de la office la home a putut fi posibilă pentru că avem pregătirea și tehnologia necesară gestionării spațiului de lucru virtual. Am putut sa continuăm buna desfășurarea a activității de payroll tocmai acestor avantaje.
În
contextul actual, asocierea ‘’work from home’’ cu stresul provocat de
pandemia Covid-19 și a valului de modificări legislative generate de aceasta, a
creat o stare de nesiguranță atât pentru angajați cât și pentru angajatori. La început,
cu toții am fost surprinsi de schimbări și a fost nevoie să regândim
organizarea taskurilor/meetingurilor astfel încât să putem acoperi și rutina
zilnică în cadrul familiei, acordând timp copiilor și activităților casnice. Consider
că managementul timpului este foarte important, este nevoie ca munca individuală
cât și cea de grup să fie organizată, astfel încât să putem separa viața
profesională de viața de familie.
Este
crucial să avem o comunicare eficienta și o conectare permanentă cu
colegii, cu managerul, atât pentru a ne păstra sau dezvolta abilitățile precum
disciplina, responsabilitatea, motivația, cât și pentru a ne satisface nevoile
de socializare, de comunicare și de apartenență la grup.
Munca de
la distanță sub
umbra virusului Covid-19, poate adânci sentimentul de incertitudine, și trebuie
să aceptăm realitatea învățând din această experiență să acționăm cu încredere și
proactivitate, împreună.