Problemele de sănătate nu sunt deloc
dezirabile pentru vreunul dintre noi. Cu toate astea, sunt momente în viaţă
când ajungem în situaţia în care nu doar că avem nevoie de îngrijiri medicale,
dar suntem şi în incapacitate temporară de muncă. Tocmai pentru astfel de
situaţii avem la dispoziţie concediul medical şi indemnizaţiile aferente, care
să ne ajute să trecem cu bine peste perioada complicată. Este cu atât mai
important să ştii cum obţii concediul medical şi care sunt drepturile tale în
astfel de condiţii.
Cum obţii concediul medical
Concediul medical este un drept garantat
prin lege oricărui angajat, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a se
recupera fără să-şi facă griji în privinţa locului de muncă sau a venitului din
această perioadă. În funcţie de fiecare afecţiune în parte, medicul de familie
sau medicul curant decide numărul necesar de zile de îngrijiri medicale şi
acordă certificatul medical.
Pentru a obţine concediul medical
angajatul are nevoie să ateste calitatea de asigurat cu ajutorul unei
adeverinţe de salariat, pe care va fi menţionat şi numărul zilelor de concediu
medical de care a mai beneficiat acesta în ultimele 12 sau 24 de luni. Pe baza
acestei adeverinţe, precum şi a codului de diagnostic stabilit, medicul decide
care este perioada de incapacitatea temporară de muncă, menţionată pe
certificatul eliberat.
Câte zile de concediu medical poate acorda
medicul de familie
Pentru afecţiuni de sănătate obişnuite
medicul de familie poate acorda iniţial cel mult 4 zile calendaristice de
concediu medical. După această perioadă se face o reevaluare a stării de
sănătate şi, dacă este necesar, concediul medical se poate prelungi până la cel
mult 7 zile. Într-un an calendaristic un salariat are dreptul la cel mult 28 de
zile de repaus de acest fel, iar reevaluarea este obligatorie inclusiv în
condiţiile în care persoana este nedeplasabilă, medicul fiind cel care se
deplasează la domiciliul bolnavului sau apelând la evaluare la distanţă, prin
diferite mijloace de comunicare.
Care sunt tipurile de concedii medicale
existente şi câte zile pot fi acordate
Pentru că problemele de sănătate sunt
multiple, la fel sunt şi tipurile de concedii medicale ce pot fi acordate.
Fiecare dintre acestea are stabilit un anumit tip de indemnizaţie, precum şi un
număr maxim de zile care pot fi acordate pentru fiecare afecţiune în parte.
·
Concediu
medical pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boală obişnuită sau accidente suferite în
afara programului – poate fi acordat pentru cel mult 183 de zile
calendaristice.
·
Concediu
medical pentru prevenirea îmbolnăvirii şi recuperarea capacităţii de muncă, ca urmare a unor accidente de muncă sau boli
profesionale – poate fi acordat în cazul unor accidente ce au avut loc în
câmpul muncii sau pentru boli profesionale, pentru maximum 180 de zile de-a
lungul unui an calendaristic.
·
Concediu
medical pentru maternitate –
se acordă pentru cel mult 126 de zile calendaristice, prenatal şi/sau
postnatal, integral sau în 2 etape, dar cu condiţia ca în cazul concediului
postnatal să nu se depăşească un număr de 42 de zile calendaristice.
·
Concediu
medical pentru risc maternal – se
acordă femeilor însărcinate/lăuzelor/mamelor care alăptează ce lucrează în
medii toxice/conditii grele, la recomandarea medicului de familie sau a celui
specialist în obstetrică-ginecologie, pentru cel mult 120 de zile.
·
Concediu
medical pentru îngrijirea copilului bolnav – se poate acorda ambilor părinţi, în limita a 45 de
zile pe an, cu posibilitate de prelungire de până la 90 de zile, la
recomandarea medicului specialist, dacă copilul este supus unor intervenţii
chirurgicale sau este imobilizat locomotor, pentru copii cu vârstă mai mică de
7 ani sau pentru copii cu dizabilităţi, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În cazul concediilor medicale de lungă
durată, din cea de-a 90-a zi de concediu perioada poate fi extinsă doar cu
avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Concediul medical poate depăşi 183 de zile
în cazul anumitor afecţiuni medicale:
·
afecţiuni
cardiovasculare – până la 1 an;
·
tuberculoză
– pe toată durata perioadei de tratament, până la vindecare;
·
sida,
cancer – până la 1 an, cu posibilitate de prelungire până la 1 an şi jumătate;
·
unele
tipuri de arsuri – pe toată durata perioadei de tratament și recuperare.
Cum se calculează indemnizaţia pentru
concediul medical
În timpul în care salariatul se află în
incapacitate temporară de muncă acesta nu mai beneficiază de salariu, ci de o
indemnizaţie al cărei procent variază în funcţie de codul de diagnostic decis
de medicul care acordă concediul.
Astfel, există 20 de coduri diferite, în
funcţie de afecţiunile cu care sunt diagnosticaţi pacienţii şi un procent ce
stabileşte valoarea indemnizaţiei pentru fiecare caz în parte:
·
01 – boală obişnuită –
75%;
·
02 –
accident în timpul deplasări la sau de la locul de muncă – 100%/80%;
·
03 – accident de muncă –
100%/80%;
·
04 – boală profesională –
100%/80%;
·
05 – boală infecţioasă,
grupa A – 100%;
·
51 – boală
infectocontagioasă cu izolare – 100%;
·
06 – urgenţă
medico-chirurgicală – 100%;
·
07 – carantină – 100%;
·
08 – sarcină şi lăuzie –
85%;
·
09 –
îngrijire copil bolnav cu vârsta de până la 7 ani sau copil cu handicap, pentru
afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani – 85%;
·
91 –
îngrijire copil bolnav cu afecţiuni grave, în vârstă de până la 18 ani – 85%;
·
92 –
supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani, aflat în
carantină sau izolare – 100%;
·
10 –
reducerea cu ¼ a duratei normale de lucru, fără a depăşi 25% din baza de
calcul;
·
11 –
trecerea temporară în altă muncă – fără a depăşi 25% din baza de calcul;
·
12 – tuberculoză – 100%;
·
13 – boală
cardiovasculară – 75%;
·
14 – neoplazii, sida –
100%;
·
15 – risc maternal – 75%;
·
16 – anumite tipuri de
arsuri – 100%;
·
17 –
îngrijire pacient cu afecţiuni oncologice – 85%.
Cine şi cum poate beneficia de indemnizaţia
pentru concediul medical
Ca să poţi beneficia de indemnizaţia
pentru concediul medical este nevoie să fi cotizat la asigurările sociale
minimum 6 luni în ultimele 12, anterioare evenimentului ce a dus la acordarea
acestui tip de concediu.
Prin excepție, pentru anumite tipuri de afecțiuni, salariații pot beneficia de plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea stagiului minim de cotizare. Aceste afecțiuni corespund următoarelor coduri de indemnizație: 05, 06, 07, 12, 14, 16, 51.
Articol scris de Florin Chitan, HR Specialist