Într-o perioadă în continuă schimbare, în care lucrurile pot lua turnuri neaşteptate de la o zi la alta, crearea unui Curriculum Vitae este o necesitate.

Indiferent dacă ești proaspăt absolvent de liceu sau facultate, dacă eşti în căutarea primului job sau ai deja o vechime considerabilă în câmpul muncii.

Un CV bine structurat şi actualizat este esenţial de pastrat în telefon/tableta/laptop astfel încât să fie la îndemâna și ușor de folosit în orice moment al zilei.

Pentru că este important să fim la curent cu tendințele creionarii unui CV, am sumarizat o serie de informații relevante și utile legate de  cum se face un CV, ce e bine să scrii şi ce e bine să omiţi din el, dar şi cum e indicat să îl scrii.

Ce este un Cv 

Se consideră că primul CV profesional din istorie a fost scris de Leonardo da Vinci, cu 540 de ani în urmă. Celebrul artist, inventator şi om de ştiinţă a decis că trebuie să aibă un document în care să menţioneze lucrurile la care se pricepe şi cu care s-a ocupat de-a lungul vieţii, aşa că s-a aşezat la masa de lucru şi a scris profesiile sale de bază: proiectarea de poduri şi tehnică militară, precum şi pictura şi sculptura, pe timp de pace.

În 1500 apare şi denumirea de Curriculum Vitae, tradusă din latină drept „istoricul vieţii” şi folosită de un lord englez pentru a-i prezenta experienţa sa de viaţă unui posibil angajator.

În secolul al XVI-lea redactarea unor astfel de documente a devenit extrem de populară în rândul muncitorilor care se puteau prezenta mai uşor, în acest fel potenţialilor angajatori.

Primele reguli de redactare şi catalogarea unui CV drept un document formal au apărut însă abia în secolul XX.

În general CV-ul are un format standard în care se regăsesc, pe scurt, informaţii importante precum datele personale ale celui care îl prezintă, experienţă profesională şi educaţie, formare profesională şi aptitudini.

Când este absolut necesar să redactăm un CV

În mod ideal primul CV ar trebui să începem să îl creionăm încă dinainte de a intra efectiv în câmpul muncii, chiar din timpul liceului.

În acest fel avem mult mai uşor în vedere lucruri importante pe care le putem folosi într-un astfel de document, lucruri pe care mai târziu este posibil să le uităm sau să nu ni se mai pară atât de relevante.

Pare complicat să scrii un CV când nu ai lucrat nicio zi în viaţa ta, dar în ciuda aparenţelor mulţi dintre angajatori înţeleg că nu ai cum să capeţi experienţă dacă nu ţi se dă o şansă să munceşti, aşa că nu te îngrijora că nu ai ce trece la experienţa profesională.

Concentrează-te, mai degrabă, pe activităţile de voluntariat pe care le-ai întreprins până acum, pe schimburile de experienţă din timpul studiilor, pe cursurile extraşcolare pe care le-ai urmat şi competenţele, fie ele native sau dobândite.

Apoi, pe măsură ce trece timpul, este bine să faci o actualizare periodică în CV, ca să adaugi experienţa nou dobândită, dar şi ca să îl poţi aduce la standardele din momentul prezent.

În acest fel te asiguri că oricând vrei să aplici pentru un job, fie că tu eşti cel care ai găsit anunţul, fie că angajatorul este cel care te-a căutat, ai mereu la îndemână un CV complet şi conform cerinţelor.

Câte tipuri de CV-uri există

Şi la acest capitol lucrurile trebuie să ţină cont de scopul CV-ului. 

Astfel, putem discuta despre 2 tipuri mari de CV-uri, în funcţie de scopul utilizării acestui tip de document:

  • CV-ul profesional – prezintă informaţii relevante despre pregătirea academică şi experienţa profesională şi este destinat angajării;
  • CV-ul academic – prezintă informaţii importante referitoare la pregătirea academică şi activitatea ştiinţifică şi este dedicat accesului la diverse programe universitare sau conferinţe.

CV-ul profesional, la rândul său, poate fi împărţit în 3 categorii:

  • CV funcţional – se concentrează pe prezentarea abilităţilor şi realizărilor, atât din viaţa profesională, cât şi din cea personală şi la final se menţionează şi educaţia şi experienţa în muncă;
  • CV cronologic – prezintă locurile de muncă, pregătirea educaţională şi profesională, abilităţile şi obiectivele de carieră, în ordine cronologică inversă;
  • CV combinat – este o îmbinare a CV-ului funcţional şi cronologic, menit să-ţi scoată în evidenţă cele mai dezirabile abilităţi şi reuşite profesionale.

Ce fel informaţii trebuie să conţină un CV

Primele informaţii pe care trebuie să le conţină un CV sunt cele legate de datele personale.

E primul lucru pe care îl verifică orice angajator: numărul de telefon, adresa de email şi domiciliul fiind esenţiale în acest caz.

Descrierea experienţei profesionale şi a bagajului academic, a activităţilor de voluntariat şi a formărilor profesionale sunt şi ele informaţii care pot face diferenţa între a fi chemat la un interviu sau a fi ca şi cum CV-ul tău nu ar fi apărut vreodată în faţa potenţialului angajator.

Distincţiile primite de-a lungul vremii, precum şi obiectivele de carieră sunt, la rândul lor, elemente ce trebuie să fie menţionate într-un CV care nu poate fi ignorat.

Care sunt cele mai frecvente greşeli în redactarea unui CV

Poate părea ceva banal, dar cel mai des întâlnite greşeli dintr-un CV sunt cele de tehnoredactare.

Pot exista litere lipsă sau inversate, pot fi exprimări nefireşti sau erori gramaticale.

Oricare dintre acestea îi transmite angajatorului lipsă de seriozitate, insuficientă atenţie asupra unor detalii esenţiale.

Adresa de email este şi ea foarte importantă. Nu doar menţionarea ei, ci şi felul în care este construită.

O adresă de tipul andreuta75@hotmail.com nu are ce căuta vreodată într-un CV.

Alege să îţi faci una cu nume şi prenume pentru ca să transmiţi profesionalism de la un capăt la altul.

Dacă decizi să ataşezi CV-ului şi o fotografie alege una cât mai decentă şi profesionistă cu putinţă.

Nu trebuie să fie făcută la un fotograf, dar trebuie să fie cât mai asemănătoare cu o fotografie de buletin, de exemplu.

Fără rude, câini, pisici sau imagini surprinse în oglinda din baie!

Care este structura unui CV ideal

Un CV ideal trebuie să conţină 5 mari secţiuni: 

  • datele de contact;
  • experienţa profesională – în ordine cronologică descrescătoare, cu menţionarea principalelor responsabilităţi, atribuţii şi realizări;
  • pregătirea academică – unde e important să fie precizate şi activitatea ştiinţifică, dacă este cazul;
  • abilităţile – specifice pentru locul de muncă pentru care aplici şi însoţite de exemple concrete ale situaţiilor în care le-ai demonstrat;
  • obiectivul profesional şi felul în care vrei să îţi aduci aportul la evoluţia companiei pentru care vrei să lucrezi.
Recomandările noastre pentru redactarea unui CV impecabil

Experienţa noastră a arătat clar că CV-urile care încep cu prezentarea obiectivului profesional au cele mai mari rate de succes în rândul angajatorilor.

Ai câteva fraze la dispoziţie ca să îl convingi pe cel ce-ţi citeşte CV-ul să continue să facă asta, aşa că atrage atenţia în mod pozitiv şi convinge-l că merită să citească până la capăt.

Pune accentul pe performanţele şi responsabilităţile pe care le-ai avut la locurile anterioare de muncă.

Dovedeşte că nu eşti un simplu angajat, ci un om implicat şi dedicat jobului pe care îl efectuează.

În cazul în care nu ai încă o experienţă profesională de menţionat în CV foloseşte pregătirea academică şi proiectele în care ai fost implicat în timpul şcolii ca să îţi evidenţiezi abilităţile-cheie, care pot fi la fel de căutate şi în câmpul muncii.

Accentuează competenţele dezvoltate la locurile de muncă anterioare.

Îi arăţi astfel potenţialului angajator nu doar că eşti un profesionist dornic să înveţe şi să evolueze, dar care şi respectă şi apreciază mediul profesional în care activează.

Articol scris de Ionela Borsan, Recruitment Manager