Zeița Atena îi mărturisea Prințului Telemah, fiul regelui Ulise, că este regretabil cum oamenii obișnuiesc să dea vina pe zei ori de câte ori nenorocirea se abate asupră-le, fără a conștientiza că propriile acte le provoacă, în fapt, mult mai multe necazuri decât le-a împărțit Destinul. Prin propriile eforturi, spunea înțeleapta zeiță, va reuși omul să echilibreze, într-un bun sfârșit, balanța vieții sale. Iar de vor veni vremuri în care chibzuința noastră nativă se va dovedi neputincioasă în fața provocărilor sorții, să fim pe pace: Cerul ne va inspira!

Eu unul am încercat mereu să-mi amintesc și să urmez sfatul – atât de pertinent – al Atenei. Nu trebuie să învinuim Soarta pentru neajunsuri, nici pentru marile năpaste, ci trebuie să admitem, pur și simplu, ca pe un dat logic, că tot ceea ce înfăptuim are consecințe.

Se cuvine să fim implicați în și responsabili pentru acțiunile noastre, realizate deja sau doar proiectate. Și totuși, deloc paradoxal, ar fi bine și să acceptăm cu grație un sfat atunci când ni se oferă, fie că l-am cerut, fie că nu. În egală măsură, ar trebui să ne îmbărbătăm atunci când lucrurile iau o întorsătura nefericită și să luăm măsuri de remediere a situației atunci când ne este cu putință.

Dar, dincolo de o disciplină sănătoasă, mai nădăjduiesc că putem avea și blândețe față de noi înșine. Să fim cu inima lină, așa cum ne îndeamnă atât de frumos Desiderata lui Max Ehrmann, să ne bucurăm de realizările, dar și de planurile noastre, și să ne cultivăm puterea spiritului pentru a ne proteja în vicisitudini subite, căci, fără îndoială, după cum credem mai toți, universul se desfășoară întocmai cum ar trebui.

În concluzie, atitudinea ideală este să nu blamăm, ci să acționăm, să luăm măsuri mai degrabă decât să căutăm pretexte sau să invocăm soarta pentru a explica deznodămintele. Totodată, să fim deschiși la sfatul celorlalți. Și, în fine, atunci când, în ciuda tuturor încercărilor, lucrurile se încăpățănează să meargă prost, să învățăm să primim totul așa cum ne vine și să nu fim prea duri cu noi înșine, pentru că, în marea schemă a istoriei, totul va fi, în cele din urmă, asa cum a fost menit să fie – în pofida sfatului zeiței, poate.

Andrew Littauer